9 semne că ești WRONG :)

În mod cert acest articol o să o zgârie la urechi pe una din prietenele mele foarte bune (sorry, Andreea) și poate și pe unii dintre voi. Dar vă rog să priviți problema într-un mod constructiv. Oi avea eu piticii mei și multe lucruri care mă scot din sărite când văd sau aud inepții, însă, chiar nu cred că e sănătos să dăm cu limba română de pământ. Așadar, scot în față opt greșeli pe care le aud frecvent. Acuma na, știu, e omenește să greșim. Dar hai să ne corectăm. 🙂

  1. Există abia și a bea. Niciodată abea.
  2. Aparat. Neapărat. Niciodată, dar niciodată neaparat. Legat de asta, vă rog să citiți cu voce tare primele două propoziții din articol, dar fără diacritice. Sună amuzant tare. J
  3. Place. Mie îmi place înghețata, dar nu mi-ar place PLĂCEA să răcesc acum. Nu place. Nu nu.
  4. Dacă o să îi tot spui lui să aibe grijă și el nu te ascultă, încearcă să-i spui să aibă grijă. Cred că o sa asculte.Verbul a avea, la conjunctiv prezent, face SĂ AIBĂ. Și Doamne, că mi-am și amintit: niciodată să aive.
  5. Maxim am spus și minim am intenționat să gândesc. E probabil cea mai utilizată greșeală. De fapt, maxim și minim sunt două cuvinte care nu există în dicționar. Folosim cu încredere maximum și minimum. Sună de parcă că dă deșteptăciunea afară din noi, știu, dar așa e corect.
  6. Serviciu. Îmi faci, te rog, un serviciu și dimineața, când te pregătești să pleci, te duci la serviciu și nu la servici? Mulțumesc.
  7. Vom vede. Întâlnit des la olteni. Dar suntem cu toții oameni și vom vedea cum reușim să trecem peste toate. Mai puțin peste vom vede. J)
  8. Dragele mele (sună așa de omenesc) va fi înlocuit de dragile mele. O dragă, două dragi. E destul de populară greșeala asta, n-o mai dezvolt că am tot fost bombardați pe Facebook.
  9. Ceva interesant, foarte interesant. Atunci când vrem să încadrăm într-o categorie mai mare Facebook-ul, twitterul, Instagram-ul și numim această categorie rețele de socializare, greșim. Acetea nu sunt rețele de socializare, ci sunt rețele sociale. Subiect dezvoltat pe larg de o minte mai luminată, aici.

 

Comentarii

S-ar putea să-ți placă

Leave a Reply

Your email address will not be published.