Zina Zen. Felul în care scrie îi e oglindă sufletului. Curat și simplu. Și despre dragoste: pierdută, amăgită, regăsită, trecută sau prezentă. Unește cuvinte simple și le potrivește atât de bine încât senzațiile pe care le transmite ating cel mai înalt grad al profunzimii. Îmi amintesc și acum ziua în care am dat peste una din poeziile ei și de felul în care câteva vorbe mi-au zguduit inima. M-am topit și se întâmplă de fiecare dată când, în zilele tihnite, răsfoiesc volumul său de poezii. Parcă mă îndrăgostesc de fiecare dată, iar boala asta trece greu.
It’s complicated și Paralele sunt cele două cărți care îi poartă semnătura. E suficient să schimbi câteva vorbe cu Zina ca să-ți dai seama cât de adevărată este. E genul acela de om care te umilește cu modestia ei. Unge sufletele oamenilor pe unul din blogurile pe Revistei Tango iar despre momentul în care semnează următoarea carte și mai mult de atât, mi-a povestit mie. Zina Zen este primul musafir de seamă care poftește în sufrageria mea. Și e o mare onoare.
- Versurile scrise de tine sunt pansament pentru suflet. Răscolitoare, iubitor de răscolitoare. De aceea nu pot să nu mă întreb cine este Zina și cât de Zen este ea?
Mulțumesc! Zina este o femeie ca toate femeile. Caut, iubesc, cerșesc, dau mai departe. Zbor, mor, plec, mă-ntorc, rămân. Mă răzgândesc de multe ori. Experimentez. Caut mult. În chestii simple, în chestii complicate. În mine, în alții, în orașe noi, pe alte continente. Greșesc, învăț, mă depășesc. Râd mult. Înot. Fac yoga. Călătoresc. Fac pauze. Trăiesc. Mă trezesc. Sunt conștientă. Uit. Greșesc iar. Iar caut. Iar plec. Și tot așa.
Nu prea am timp să fiu zen în adevăratul sens al acestui cuvânt. Alerg mult, tot am impresia că nu o să reușesc să le fac pe toate. Sunt atâtea de gustat, de aflat, de trăit. Dar îmi permit luxul de a mă opri, când simt că fac tahicardie. Fac pauză, trag aer adânc în piept, dorm. Meditez, mă plimb, înot. Apoi scot o foaie albă de hârtie și scriu. Îmi scriu mie. Un secret, o listă, o destinație. Ce să fac, ce să nu mai fac niciodată. Așa funcționez eu. Așa fac ordine și lumină în mine.
- Ești deja la cea de-a doua carte cu care mângâi sufletele oamenilor. Ai știut întotdeauna că asta vrei să faci, să scrii?
Eu nu am știut, deși am scris dintotdeauna. În caiete, agende, pe margini de ziare – unde vedeam loc liber, scriam. A fost un moment în viața mea, în care am conștientizat că scrisul, și mai ales, publicatul, această asumare, mă face să mă simt mai liberă, mai ușoară. Și când m-am împăcat cu ideea și am văzut că nu se întâmplă nicio execuție publică, am scris fără să mă mai gândesc la altceva. Pe blog, pe foi, pe Facebook, în scrisori sau mesaje. Oriunde găseam loc.
- Nu știm ce a fost mai puternic – ori tu, că ți-ai ales drumul, ori drumul, că te-a cooptat șoptit în a scrie. Însă cândva, când Zina era mică și visa, la ce visa?
Visa să crească, să poată să facă tot ce vrea. Acum, încă mai cresc, dar în mare, când știu ce vreau să fac, fac. În restul timpului, cresc și încerc să aflu ce mai vreau. Ce vreau cu adevărat.
- Dacă nu ai scrie, ar exista vreun lucru pe care l-ai face cu aceeași ardoare?
Tot ce facem, trebuie să facem cu pasiune. Cu aceeași ardoare gătesc, cânt în duș, dansez sau fac curățenie. N-o să crezi, celebră în București m-au făcut plăcintele moldovenești pe care le fac pentru iarmaroacele caritabile pe care le organizăm, din când în când.
Scriu când simt. Când simt – e puternic, e mai puternic decât voința mea. E o stare pură, un fel de meditație. Nu scriu nici pentru mine, nici pentru alții. Nu am urmărit niciodată nimic. Nu mi-am făcut calcule, nu mi-am propus ceva anume. Am scris pur și simplu, pentru că am simțit. Și știam că undeva, cuvintele mele se întâlnesc cu niște locuri goale și acolo, ceva se completează. Practic, e un cerc. De undeva, vin înspre mine cuvinte. Apoi pleacă undeva, ca să umple un loc gol. Cam așa funcționează totul în Univers, cred eu.
- Din ce, de unde, de la cine vine Zenul în viața ta?
Eu aveam ceva în mine. Intuiam. Luptam cu „normal”-ul, cu „așa trebuie”, dar nu înțelegeam foarte multe. Citeam, mă regăseam, căutam sensuri, înțelesuri, rosturi. Un prieten de-al meu, amic bun cu filosofia și ezoteria, mi-a dat ușor, câte-o carte, câte-un răspuns. Mi-a deschis câte-o ușă, câte-un geam. Practic, mi-a simplificat existența și gândirea. Cred că de la el e partea aceasta de „zen”. Am aruncat tone de probleme închipuite de pe umeri, datorită lui. Acum, „zen”-ul vine de oriunde. De la oameni buni și talentați, dintr-o carte bună, de pe-o scenă. Foarte mult „zen” iau din sălile de teatru, din plimbările în aer liber. Dar cel mai mult – de la oamenii potriviți din viața mea. De la acele întâlniri importante, care-ți confirmă că totul e așa cum trebuie să fie.
- It’s complicated este o carte de stări și rime. Și inimi care bat în moduri aparte. Când și de ce crezi că se complică dragostea?
Oamenii complică dragostea. Se joacă uneori, se cred mai mari și mai importanți decât sunt. Se cred veșnici. Uită să fie recunoscători pentru fiecare firicel de nisip, pentru fiecare urmă lăsată pe pământ. De fapt, nu dragostea se complică. Dragostea e aceeași tot timpul. E în noi. Ea nu are cum să se complice. Noi, noi nu suntem buni tot timpul. Trișăm, ne mințim, punem la îndoială. Nu suntem corecți, liberi, conștienți și deschiși. Ne ascundem în spatele unor stereotipuri preluate orbește, ne facem modele străine, comparăm. Trebuie să trăim pur și simplu. Liberi.
- Iar dacă iubirea nu ar fi complicated, cum ar fi?
Rotundă, roșie, frumoasă.
- Dintre stările tale preferate și colecționate, există vreo una care-ți stă lipită tare-tare de suflet?
Sunt așa momente, în care, brusc, de niciunde, simți o stare de fericire care-ți inundă sufletul. Înainte, nu le aveam. Sau poate le ignoram. Confundam fericirea cu alte trăiri. Nu mă gândeam că un apus de soare îți poate aduce atâta împlinire, atâta bucurie. Momentele astea de fericire curată – nechemată de nicăieri, sunt cele mai prețioase, pentru mine. Sunt confirmări, momente în care știu că am iertat cu adevărat pe cineva, sau am lăsat să plece, sau am înțeles că sunt pregătită să fac un pas sau un drum. Aparent, ele nu sunt legate de nimic din acea zi sau încăpere. Dar sunt niște răspunsuri clare, niște semne, practic. Atunci, îmi dau seama că nu am mulțumit poate, pentru viață, pentru toate detaliile simple care fac să funcționeze un sistem complet. Cred că astea sunt stările mele preferate. Momentele în care sunt fericită și spun „Mulțumesc”. Și am învățat că ele nu sunt legate tot timpul de alți oameni, de dorințele și aspirațiile noastre, ele sunt legate doar de noi.
- Care este cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știe cititorii tăi despre tine?
Că sunt un om liber. Și cred.
- Bucură-ne și spune-ne și nouă când primim următoarea porție de Zen? Când apare o nouă carte?
La sfârșitul anului. Noiembrie sau decembrie. Vreau să fie frig când apare.
Ultimele exemplare din It’s complicated sunt chiar la Zina și pot ajunge la voi dacă luați legătura cu ea. O găsiți ușor aici.
