Înghesuială mare în lumea oamenilor frumoși

Zilele trecute m-am întâlnit cu o prietenă și nu știu cum a alunecat discuția, dar am ajuns să vorbim despre „oameni frumoși”. O discuție la modul general, despre minunea de a trăi într-o lume plină de oameni frumoși.

Despre omul frumos am auzit prima dată în cartea lui Dan Puric care se numește fix așa. Dan Puric face această calitate sinonim cu bunătatea și o leagă foarte mult de spiritualitate, adică de Dumnezeu. E o lectură plăcută, cumva.

Expresia, însă, a căpătat o altă amploare și se referă (de fapt ar trebui să se refere sau s-a referit la un moment dat) la acei oameni cu sufletul bun, care investesc în dezvoltarea lor, mai ales în cea emoțională, și de la care ai ceva de învățat. Oameni care îți rămân cumva pe retină și pe care, dacă îi întâlnești, te marchează. Îți lasă sădite – fără să facă un scop din asta – niște semne de întrebare care produc niște schimbări pozitive în transformarea și evoluția ta. Oameni din aia pe care îi ții în suflet c[ n-ai cum altfel, care inspiră, pe care ți-e drag să-i auzi, să-i vezi oricând. Oamenii ăștia sunt realmente valoroși, nu stau la orice pas, ca ciupercile după ploaie. Chiar și-așa, nu știu cum, s-a umplut lumea de oameni frumoși. Îi găsești la orice click, la orice pas sau impas în a descrie o poză urcată pe Facebook.

Când cineva face un compliment, se răspunde cu „Mulțumesc, om frumos!”. Când e ziua unui prieten – important sau neimportant – se urează mulți ani cu apelativul „om frumos”. Am investigat puțin problema și, de fiecare dată când am văzut expresia ultra-mega-EXTRA abuzată în online, am căutat. Să văd și eu, frate, care-i treaba cu omul frumos. O să ziceți ca sunt superficială, că nu-i cunosc și că dacă i-aș cunoaște aș vedea, da’ nu prea… Cum să spun… Nimic spectaculos. Nimic interesant. Nimic diferențiator. Serios, tot ce trebuie să faci este să respiri și aia e, ești om frumos.

Într-o lume în care omul frumos este mai degrabă banal, ne rămâne să ne minunăm pe silent când întâlnim oameni care chiar fac lucruri impresionante. Pe acei oameni care schimbă lumea prin cele mai simple gesturi. Pe acei oameni care, ca niște munți, te umilesc cu modestia lor. Care te inspiră. Care te emoționează. Care îți dau zvâc să continui. Aceia rămân oameni. De pus pe rană, de pus în colțul de rai ale sufletelor noastre.

Să nu mai fim așa frumoși și la tot pasul, zic. Să rămânem ce suntem, adică oameni. Ne-frumoși, vă rog eu. Haideți să fim ne-frumoși. E așa de mare grădina oamenilor frumoși, încât cred că cei care contează pentru fiecare din noi merită un pic ceva mai puțin artificial. Limba română e atât de bogată și plină de sensuri încât putem transmite aprecierea, respectul și dragostea noastră în alte moduri, care chiar taie respirația.

E prea plin de oameni frumoși – vrei să fii unul dintre ei?

Comentarii

S-ar putea să-ți placă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *