Nu, nu ești anii pe care îi ai și nici numărul pe care îl porți la blugi. Nu, nu ești nici culoarea părului tău sau ce afișează cântarul. Când rămâi tu cu tine, până și numele tău e o etichetă.
De la o extremă la alta
Ești toate cuvintele pe care le spui
Și toată liniștea cu care ai spat timpane.
Ești toate zâmbetele pe care, uneori, le ascunzi
Și bunătatea pe care o arăți, așa, fără nicio așteptare.
Ești melodia de la radio, care-ți face dimineața un cântec
Și tot ce se întâmplă doar pentru c-ai zâmbit înapoi, până la urmă.
Ești cel mai frumos sunet atunci când îți amintești să râzi din toată inima
Și, numărată, fiecare lacrimă pe care ai plâns-o.
Ești toate locurile în care ți s-a arătat lumea așa cum e
Și fiecare umbră care a dat lumii un pic mai mult din tine.
Ești mai ceva ca soarele când deschizi ușile care merită
Și un pic schilodit când cele pe care le-nchizi îți lasă sufletul în urmă.
Ești ceea ce numești fără ezitare acasă
Și toate culorile în care ți se scaldă suflul când știi că acolo ți-e locul.
Ești mâna de oameni pe care îi iubești
Și tot ce nu știai că ești, atunci când îți apuci fericirea de mână.
Ești toate visele pentru care nu dormi
Și tot ce îndrăznești să faci pentru ele.
Ești viitorul pe care-l aștepți
Printre te rog, mulțumesc, îmi pare rău,
te iubesc, te-am uitat și vino înapoi.
Între ziua de ieri și trecutul de mâine,
Rămâne un azi și tot ce trăiești.
