Capătul tunelului

Te simți istovit de toate puterile. Adormi târziu în fiecare seară, iar dimineața te trezești mecanic și-ți cauți reflexia în fiecare corp care-ți iese în cale. Ieși pe stradă și te simți ca o fantomă. Îți place să analizezi, să descoși povești. Își place să-ți bați singur în cuie povestea și esti sigur că tu esti proprietarul cheii destinului tău.

Porți mereu în urmăr o geantă imensă și unicul moment în care îți apare zâmbet în colțul gurii e atunci când ești întrebat ce ai în geantă.

Visele mele.

Privit de sus, orașul e ca un mare mușuroi de Burchells și tu încă n-ai aflat care e regina. Singurul lucru pe care-l simți e că te dor genunchii și te întorci după umbrelă. Mersi de semn, zici. E atâta gălăgie pe pământ încât nu se mai aud nici tunetele.

Cobori pe scări. Ți-ar plăcea să iei liftul, însă știi că drumul spre lucrurile cu adevărat importante nu e niciodată scurt. Te surprinzi privind, ca și cum ai privi niciunde, în gol, spre culoarul obscur, înnegrit de vreme. E atât de întuneric încât poți observa cu ochiul liber sclipirea din privirile oamenilor fericiți ce trec pe lângă tine deranjându-ți geanta. În același timp, pășești ușor spre culoar, de pe margini.

Se vede o lumină. Capătul tunelului. Respiră…

Atenție, se închid ușile. Urmează stația Piața Victoriei.

Comentarii

S-ar putea să-ți placă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *