Știu un vin mai bun decât „vin la tine”

Nu mă pricep mai deloc la vinuri. Mă scuz elegant că face bine inimii și că medicul ni-l recomandă. Băut cu cap, în pahare dichisite, cu picior, picior peste picior. Frumos tablou, știu. Estetica perfectă. Principiul căutării și al alegerilor mele când vine vorba de vin.

Da, iar am cumpărat vin din ăsta pentru că e drăguță sticla.

Câteodată rotundă și blândă, alteori – mai rar – rigidă și colțuroasă. După cum bate vântul. Sau inima. Sec sau dulce, niciodată demi. De la o extremă sau alta, că nu-ți plac jumătățile de măsură.

Alb și suav, ca inima mea care ți se arăta în palmă după ce plecam, contrastând tot golul din jurul nostru. Roșu. Puternic ca toată chestia asta care m-a transformat în tot ce n-aș fi crezut că aș fi fost fără tine. Și în tot ce n-am fost, în răstimp, unul fără celălalt.

Ală ales mereu de mine. Ca să putem distinge și alege, printre toate umbrele, răul de bine. Să se vadă măcar un pic din tot ce contează. Și să se așeze în clar – între unul și altul – vorbele înșirate la lumină de lampă veche. Acel vin la tine cu gust nebun de n-ai să mă uiți nici de data asta. Preferatul meu, roze.

Dar se descețoșează și la lumina zilei acel vin la tine are dâră și gust amar de plec de la tine. M-am clătinat de multe ori și-am mers fără noimă, în contrasens, dar fără tine mă dezrădăcinează de-a dreptul. Dincolo de orice joc de cuvinte sau de noroc, ești singurul care rămâne în siguranță. La locul tău, în inima mea.

Păstrăm alimentarea care limpezește galopul din suflet. Însă nu mai pleacă nimeni mai mult de opt ore. Altceva apropie pașii unul spre celălalt iar povestea se scrie în glas dulce și mireasmă plăpândă al celui mai bun vin. Cu gust de rămâi. Cu cele mai nunațate buchete și râs pe măsura culorilor. Cu acele bune dimineți bune.

Știu eu un vin mai bun decât vin la tine. Și atunci vin acasă, baby. La noi.

Comentarii

S-ar putea să-ți placă

Leave a Reply

Your email address will not be published.