Iepuraș, bursucel, preșuleț. Ești tu?

Urăsc femeile alea nebune care transformă o relație în închisoare, ceva îngrozitor. Nu te duci cu băieții la bere, iar te sună ăla și te scoate în oraș, nesimțitul pământului! Nu te duci nicăieri, m-ai auzit? Bate covoarele, nu faci nimicabsolutnimic, du gunoiul, spală mașina, dă cu aspiratorul, iar te uiți la meci, du-te la magazin, iar mă neglijezi, vreau pantofii ăia, pisoiaș, iepuraș, chițimiți. Mămăligă.

Bag de seamă ca e un fel joc al puterii prostiei. Cine ține în cușcă pe cine, cine are cheia, la cine e mingea, cine pasează, cine șutează, cine dă cu capul.

Eu nu zic, cred că șirul prin situații expuse mai sus ar trebuie să treacă, într-un ritm firesc, cu responsabilitate și bună credință, ambele părți. Și gunoiul, și berea lui, și vinul ei. Și băieții lui, și fetele ei. Scris în clar, să nu care cumva să încurcăm borcanele. Nu de alta, dar numărul boschetarilor din București e destul de mare, n-ai vrea să vezi cum plouă cu hainele tale de la etajul 7 și să te duci într-o excursie exotică all inclusive și unlimited prin peșterele din zona Gara de Nord.

Eu cred în dragoste și pace a inimii. În firesc, în genul ăla de legătură în care nici nu trebuie să vorbești ca să te înțelegi. Cred în oameni care vin bine unul lângă altul, exact ca mâinile care se împreunează. Era sclaviei s-a încheiat secolul trecut. Nu poți să ții un om lângă tine cu forța. Ăla se numește abuz emoțional. Serios. Dacă ai nevoie de o menajeră, ia-ți una. Dacă ai nevoie de un robot, poți să-ți iei și din ăla. Costă cam multișor, da se rezolvă. Dacă ai nevoie de o tonă de pantofi, ia-ți un job. Da nu mai chinui, femeie, un OM! :))

Că după ce iepuraș, bursucel, ghiocel tace și face, șefa nu mai vrea. Că bursucel, iepuraș, chițimiți s-a făcut preș. Și orice femeie care se respectă nu stă nici pe preș, nici sub preș. Sau după ce iepuraș, bursucel, ghiocel nu prea face, s-ar putea să pui botic. Și să-ți ardă inima de minte nebună ce ai. Lasă-l la bere cu băieții, oricum nu fac nimic interesant și discuțiile lor se rezumă de cele mai multe ori la mașini și fotbal. Că știi vorba aia: dacă nu iese la bere cu băieții, poate iese la șampanie, cu fetele.

 

 

Comentarii

S-ar putea să-ți placă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *