Cum am fost confundată cu amanta controlorului și cum am încasat dupaci în spinare

(Această realatare are la bază nişte evenimente reale, petrecute la Iaşi, înainte ca viaţa de student  a subsemnatei să înceapă.)

Se întâmpla la finele lunii iunie, început de iulie, acum doi mulți ani. Ajunsesem în Iaşi de câteva zile și, împreună cu o prietenă de-a mea, eram “foarte ocupate” cu înscrierea la facultate.Proaspete absolvente de liceu cu renume, pregătite să devenim boboci ai Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” și singure, prea singure și speriate de un oraş așa mare și “urât”, ca Iașul, cu tramvaie și prea multe autorbuze pentru noi, ne prezentăm într-o dimineaţă frumoasă de vară în staţie. Cumparasem bilete și aşteptam. Cred că vă imaginați gândurile unui viitor student  care fără punct, sau virgulă, vroia un loc la buget și fără dar și poate, să stea în cămin.

Bun, soseşte în cele din urmă și microbuzul, urcăm, ne compostam biletele, iar din cauză că era plin, stăm în picioare. Nimic trist aici, că doar eram, na, tinerele. La cateva staţii, uşurel și elegant urcă o vulnerabilă doamnă, la vreo 60-65 de ani. Uşor încruntată și fără bilet, în papuci de casă… și-am să mă opresc aici cu descrierea outfitului doamnei, se aşază pe un loc pe care un tânăr politicos tocmai i-l oferise. Microbuzul porneşte încet-încet, ajungem pe Şoseaua Independenţei, trecem un pic de fostul Romtelecom și se opreşte. Nedumerirea mi-a fost ştearsă repede, de domnul care uscase în microbuz . Domnul controlor.

Poziţia mea din microbuz era chiar în direcţia doamnei încruntate ce uscase la câteva staţii după mine. Văzând controlorul, dau sa-mi scot biletul. Doamna mea începe să mă împingă și să țipe ca arsă. Cu glas tremurat și vrând să-i fac loc, bâiguiesc,civilizat și  în legea mea: „Stați doamnă……dar….doa…”. N-apuc să termin cuvântul și începe cu dupacii în spinare și cu nişte expresii greu de scris pe foaie: „Te uiți la controlor, da lasă-mă să trec, furi bărbaţii femeilor!! Poc!Poc!” Și eu din nou, în înghesuiala specifică: „Dar doamnă, staţi doamnă!”. Nimic. Cu gurile până la urechi și controlorul și ceilalţi pasageri îi fac loc doamnei să coboare. Nişte băieţi ce ocupau locurile din spate făceau galerie. Toata lumea zâmbea. Eu mi-o încasasem.

La câteva zile, o zăresc prin geamul unui sediu al Poştei Române. Stătea pe scaun. Tot încruntată. Servea cina: stuguri cu pâine. Am zâmbit și-am traversat strada.

Comentarii

S-ar putea să-ți placă

Leave a Reply

Your email address will not be published.