Mai știi momentul când ai luat-o la dreapta când orice semn al conștiinței îți spunea că e mai safe să fugi spre stânga? Îți mai amintești locurile în care ai rămas când totul în jurul tău zbiera, la unison, să pleci? Sau oamenii ăia pe care i-ai ținut în suflet indiferent de orice? Indiferent de orice ar fi făcut sau mai ales n-ar fi făcut pentru tine. Când tu ai ales să nu pleci, fără să conteze cât de reciproc ar fi fost, vreodată, vreun gest de-al tău?
Poate ai fost, cumva, la pragul umilinței. Când părea totul așa de scăpat de sub control, cusut cu ață roșie, sub condei de multe multe semne de întrebare. Acum încotro? Care orgoliu, care mândrie? Ce tâmpenie, câtă inconștiență! Poate ai făcut, de multe ori, pași înspre mai mult rău decât bine și, în cel mai curajos mod, ți-ai mutilat inima, cu bună știință. Și ce?
Poate mai presus de încăpățânarea de a nu greși e oportunitatea de a trăi. Cum o fi, cum te taie capul. Cum vrei tu, după cum ți-e suflul, fără pași grăbiți pe cărări prea-umblate. Oricât de de condamnat ar fi alegerile inimii: inconștiente, prostești, parcă fără miză, suntem salvați.
Niște oameni foarte deștepți au ajuns la concluzia că inima nu e doar o simplă pompă a organismului, ci că ar fi un sistem foarte complex care integrează un creier. Inima are creierul ei. Există și o disciplină care demonstrează că inima e un organ senzorial care primește și procesează tot felul de informații de la organism. Îi spune neurocardiologie. Creierul inimii învață, își amintește și ia decizii într-un mod independent de creier. Nimic nou, că știm și ne-am ars de multe ori pe baza deciziilor luate pentru că așa ne-a spus nouă inima. Dar nu e atât de inconștient precum pare. Semnalele pe care inima le trimite către creier influențează percepția, cunoașterea și felul în care procesăm emoțiile. Inima, hoața, îmbrobodește creierul ca o doamnă unsă cu toate alifiile și așa am înțeles de unde pleacă și alegerile noastre. Sigur, mai mult ca sigur creierul e mult mai deștept și mai atent la nuanțe, că altfel nu ne-am simți, în adâncul nostru, un pic cam vinovați atunci când alegem duios. Tăios. Duios. 🙂
Dă-ți voie să faci ce crezi tu că e bine să faci. Lasă impulsul ăla care vine între două bătăi ale inimii să se vadă. Nu e inerție. Nici inconștiență. Ești tu și inima ta și ai putea să zbori de fericire, dacă-ți dai voie.
