În ultima vreme a luat amploare chestia asta cu limbajul corpului. E plin internetul cu articole care te învață ce gesturi să faci ca să pari într-un fel. Acesta nu este un astfel de articol, ba din contra.
Cred din tot sufletul că naturalețea e tot ce ne-a rămas. Hai să nu ne ascundem după degete, tehnicile astea de master guru în body language ne fac să fim penibili. Orice faci și nu-ți aparține pe deplin este fals, și asta, dincolo de ce se vede, se simte. Unul dintre motivele cele mai solide pentru care oamenii apelează la tot felul de tehnici din astea este ca să ascundă emoțiile. Emoțiile, chestiile alea de la care ne bate inima și ne fac să fim oameni. Emoțiile rele apar când suntem nepregătiți, iar să pari, fără să fii, e calea cea mai ușoară. Ca să fii, e nevoie să știi despre tine și despre ce faci tu, ca profesionist, sau despre ce ești tu ca om, în ceea ce privește convingerile, principiile și sufletul tău.
Acum să le luăm pe rând. Cele înșiruite mai jos sunt trei dintre cele mai populare „lecții”de body language.
- Strânsul de mână
Acum nu mai facem cunoștință, ne curentăm. Bună, eu sunt Icsuleasca și mă bucur să te curentez. E știut de toată lumea că s-a standardizat cumva percepția că o strângere de mână fermă înseamnă încredere. Da, să mor eu. Să știi să strângi mâna bine, că nu mai contează că ești crispat de te … pe tine sau că îți iese stolul de porumbei pe gură. E ok. Ai o întâlnire relaxantă, toată lumea râde, pace, voie bună. Vine momentul despărțirii și oamenii își dau mâna. Se strâng de mâini în strânga și-n dreapta de le iese pe ochi. A, pe tine nu te-am chinuit? Ia treci încooaaa!
Iar la femei, e de-a dreptul bizar. Vezi o doamnă super simpatică și delicată și îți strânge mâna de zici că are menghina băgată între degete. De parcă te pedepsește. Doamne, horror!
Nu mai bine strângi mâna cum îți vine ție, într-un mod natural? Sau n-o strânge deloc, dacă așa ești tu 🙂 .
- „Aha, mhm, înțeleg, înțeleg”
Acele onomatopee, niște sunete scoase ca tu, ca interlocutor, să înțelegi că ești ascultat. Înțeles. Amintește-ți când ai ascultat ultima dată o poveste. Ascultat și auzit și înțeles și priceput. Ceva cu adevărat interesant. Dăm din cap, scoatem niște ușoare sunete de înțelegere – ca aha – de mirare sau dansăm din sprâncene. Astea sunt semne că auzi să că ești implicat în ascultare. Ești în mijlocul poveștii și receptorul tău te umple de mhm, aha, da da, doooamne, înțeleg, înțeleg.
Da nu te mai hâhâi atât și laaasă-mă să-ți spun povestea!
Dacă și tu faci așa, adică te chinui că pare că asculți, e momentul să te vezi mai rar cu omul ăla care nu spune povești pentru sufletul tău. Easy, fără îhî-uri enervante.
- Statul cu mâinile împreunate
Cică dacă ești într-o adunare de oameni și stai cu mâinile împreunate ești introvertit, închis. Bau-bau. Și noi nu vorbim cu bau-bau. Este, de fapt, una dintre cele mai comode poziții. Pe bune, e foarte comod să stai așa, parcă ai mai mult echilibru. Și nu spun doar din perspectiva mea, am cunoscut oameni care au o grămadă de skilluri, care sunt comunicatori profesioniști, oameni care joacă pe scene mari și care stau așa, cu mâinile împreunate. Așadar, dacă și tu stai cu mâinile împreunate, îți doresc să te bucuri de mica relaxare. Cât despre oamenii care n-or să mai vorbească cu tine, mai bine. Chiar n-ai pierdut nimic. 😊
E plină lumea de oameni care par și toți par la fel. Cred că sinceritatea în a-ți asuma cine ești tu: sensibil, emoționat, supra-emoționat, timid, introvertit, extrovertit sau cum ești tu, rămâne o virtute.
